Aparatul respirator 
Aparatul respirator prin modul de alcătuire al organelor sale, constituie o adaptare perfectă la condiţiile de zbor.
Aparatul respirator este format din căii respiratorii ( nări, cavităţi nazale, faringe, laringe, trahee, bronhii, plămâni sau plumoni şi sacii aerieni).
Nările sunt două orificii existente în valva superioară a ciocului şi sunt continuate de cavităţile nazale.
Cavităţile nazale sunt în număr de două, sunt despărţite de un perete cartilaginos (septum nazal). Cavitatea nazală din fiecare parte comunică cu câte o scorbitură săpată în oasele craniului (sinus suborbital). Cavităţile nazale sunt căptuşite de mucoasa respiratorie şi mucoasa olfactivă.
Laringele este un organ mobil, adică este împins înainte pentru a uşura accesul aerului spre trahee şi plumoni. Important este ca orificiul longitudinal nu prezintă epligotă ca la mamifere, dar la trecerea hranei şi a apei se închide, datorită cutelor mucoasei.
Traheea se prezintă sub forma unui tub suplu, care se închide, format din inele cartilaginoase. Traheea este aşezată de-a lungul gâtului, pătrunde în cavitatea toracică, unde se termină prin două bronhii.
Bronhiile sunt formate din inele cartilaginoase, iar după intrarea în plămâni, apar sub forma unor tuburi membranoase fără cartilaj. Ele pătrund în plămâni între treime mijlocie şi cea mijlocie, unde prezintă o dilataţie (vestibulul), apoi se ramifică în bronhiile ventrale.
Plumonii sunt două mase compacte de culoare roz, de mărime redusă, aşezate în cutia toracică de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Pe faţa ventrală a fiecărui plumon sunt cinci orificii de legătură cu sacii aerieni. Conductele aeriene (aerofore) In interiorul plumonului alcătuiesc o reţea cu aspect de burete, cu suprafaţă mare, la nivelul căruia se produce hematoza.
Sacii aerieni (aerofori) sunt rezervoare de aer, acoperiti de o membrana transparentă. Aceşti saci se răspândesc în corp fie sub piele fie in unele oase sau chiar în rădăcinile penelor. Porumbelul are noua saci aerieni, doar unul (sacul clavicular) fiind fără pereche.
Sacii aerofobi îndeplinesc numeroase roluri, printre cele mai importante este acela de ventilaţie pulmonară, ei acţionând ca nişte foale, astfel schimbul de gaze realizându-se în ambele momente ale respiraţiei. Sacii aerieni, prin conţinutul lor de aer formează rezerva de oxigen pentru hematoză în momentul decolării, când cutia toracică este imobilă ca urmare a contractiei musculare.
Un alt rol important este cel de reducerea greutăţii specifice a corpului în zbor, stabilizând şi echilibrul porumbelului, prin fixarea organelor interne din cavitatea toracică şi cea abdominală.
În imposibilitatea anatomica de a transpira pierderea de căldură la supraîncălzire se realizează tot cu ajutorul sacilor aerieni, prin reţinerea umidităţii acumulată cu ajutorul suprafeţei mari a sacilor aerieni, în aerul existent în ei şi eliminarea în exterior.
Articol din "Bolile porumbeilor" de : Igor Servereanu şi Filea Ioan Ivana modificat şi adaptat de administrator
